Asociaţia obştească
 
Te ajută să-ţi cunoşti drepturile
Îţi oferă consultaţii juridice gratuite
Susţine tinerii si persoanele social-vulnerabile
Ro
 Libertatea este ocazia de a lua decizii
       

Beneficiarii sistemului de sănătate public, societatea sau funcţionarii…

Anatolie Tugulea

Societatea sau funcţionarii, cine sunt adevăraţii beneficiari ai sistemului public de sănătate? În condiţiile în care nu serviciile medicale sunt obiectivul, ci siguranţa personalului administrativ.

La moment tot mai des primim, în adresa noastră, din partea persoanelor fizice, deşi asigurate medical, sesizări cu privire la plata unor sume suplimentare pentru serviciile medicale prestate în spitalele mun. Chişinău. În încercarea aplanării situaţiei create AO „Justiţie pentru toţi", a sesizat Guvernul R.M., Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei precum şi Procuratura Generală. a R.M.

Guvernul reprezentat de Ministerul Sănătăţii al R.M. a oferit răspuns la cele relatate, fiind adoptat si un ordin al Ministrului Sănătăţii nr. 422 din 15.06.2010 în scopul redresării situaţiei create, de încasare a plăţilor suplimentare, şi anume a asigura accesul populaţiei la informaţie, a monitoriza situaţia în instituţiile subordonate, a organiza controale inopinante, a aplica măsuri de sancţionare, a informa Ministerul Sănătăţii despre cazurile înregistrate.

La fel, Ministerul Economiei al R.M., la elucidarea situaţiei create a creat un grup de lucru, în vederea revizuirii cadrului legal şi înaintării spre examinare şi aprobare către Guvern a actelor normative elaborate.

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei ne informează că este formată linia fierbinte unde pot fi declarate actele de corupţie (tel. 257-257). Astfel că, în aceasta ordine rămâne tot pe seama şi activismul cetăţenilor în depistarea şi sesizarea nelegiuirilor.

De la Procuratura Generală, nu am primit nici un răspuns dar în curând sperăm că vom afla şi poziţia acestui organ suprem de drept.

Pentru o imagine mai detaliata a celor relatate puteţi accesa mai jos sesizarea Asociaţiei precum şi unele dintre măsurile întreprinse de organele sesizate.

În contextul celor relatate, sperăm că în cel mai scurt timp vom asista la un progres în sistemul de sănătate, care este destinat pentru binele societăţii dar nu pentru binele "gulerelor albe".

 

 

Guvernul R.M.

Dl Vladimir Filat

Procuratura Generală a R.M.

Dl Valeriu Zubco

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Dl Viorel Chetraru

 

N O T I F I C A R E

Prin prezenta, Vă aducem la cunoştinţă că tot mai multe persoane socialmente vulnerabile (pensionari, persoane domiciliate în spaţiul rural) s-au adresat asociaţiei noastre cu plîngeri verbale privind preţurile medicamentelor precum şi preţul serviciilor medicale prestate.

În rezultatul examinării acestor plîngeri, cu părere de rău constatăm că persoanele respective sunt taxate „dublu". Pe lîngă faptul că sunt asigurate medical şi detin polita de asigurare medicală obligatorie, pentru fiecare serviciu al medicului sau surorii medicale sunt nevoite sa achite sume băneşti suplimentare. Spre exemplu, pentru o intervenţie chirurgicală exista următoarele taxe, cităm: „200 euro solicita medicul chirurg; 100 euro anesteziologul şi 50 euro sora medicală" iar în alte cazuri aceste sume ajungînd şi la 800 euro pentru operatie, bani ce sunt achitati la insistenţa personalului medical. Un alt caz sora medicală solicită 25 lei pentru fiecare pansament. În unele cazuri s-a întîmplat ca pacientul să-i fie refuzat în efectuarea tratamentelor medicale, spre exemplu la intrebarea medicului: „cind vor veni rudele să se înteleagă cu „pretul" operatiei"... tot medicul a raspuns: „poate să fie prea tîrziu". Astfel că persoanele aflate într-o situaţie materiala grea, si nu numai, sunt puse în situaţia de a nu primi asistenţă medicală garantată. Uneori oamenii au posibilitatea să se trateze şi cu plată, dar din cauza preţurilor înalte, prea puţini îşi permit acest „lux".

Totodată vrem să menţionăm, în anul 2003 costul poliţei de asigurare medicală era de 441 de lei, iar pentru anul 2009 era de 2637 lei. Constatăm o scumpire a poliţei de 6 ori, însă nu şi o creştere de 6 ori a volumului asistenţei medicale asigurate. Astfel putem mentiona cert, că in fond nu s-a schimbat nimic, avem acelaşi sistem, mergem la medic si dam „mita".

Cele relatate de noi nu sunt decît o picătură în mare în comparaţie cu ce se întâmplă zilnic în spitalele noastre. Oamenii care ajung pe mâna medicilor, după cum am văzut, reclamă deficienţe grave în sistemul de ocrotire a sănătăţii, în comportamentul personalului medical şi în calitatea serviciilor prestate. Oamenii se plâng că nu au avut acces, conform poliţei, la serviciile medicale necesare la momentul potrivit şi că, în cele din urmă, au fost nevoiţi să scoată bani din buzunar. Practic, fiecare persoană care a beneficiat de servicii medicale afirmă că a fost nevoită să plătească neoficial în anumite situaţii.

Reieşind din cele expuse, dorim să atragem atenţia Dvs. la problemele expuse şi Vă rugăm să aplicaţi măsurile necesare ce ţin de competenţa organului Dvs. şi să ne informaţi despre faptul cînd se vor termina toate neligiuirile în domeniul industriei farmaceutice şi a ocrotirii sănătăţii.

Interpelarea noastră se bazează pe legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, şi anume:

Constituţia Republicii Moldova - art. 34, art. 36;

Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr. 837 din  17.05.1996 - art.1, art. 24;

Legea cu privire la accesul la informaţie Nr. 982-XIV din 11.05.2000 - art. 4, art. 5 art. 6, art. 11.

         Lazariuc Victor,

Preşedinte AO „Justiţie pentru Toţi" 

 

 

MINISTERUL ECONOMIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

 

MD-2033, Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1 tel. +373-22-25-01-07, fax+373-22-23-40-64

E-mail: mineconcom@mec.gov.md

Pagina web: http://www.mec.gov.md/

 

16-06-2010 nr. 09/2-881-G

La nr. ___________din______________20

 

Asociaţia obştească Justiţie pentru toţi

mun. Chişinău, bd. Decebal 89, of. 1

 

Ministerul Economiei a examinat la indicaţia Guvernului nr. 1126-730 din 8.06.2010 demersul Dvs. nr. 11 din 2.06.2010 privind preţurile medicamentelor precum şi preţul serviciilor medicale prestate şi reieşind din competenţele sale comunică următoarele.

Intru elucidarea situaţiei create în domeniul preţurilor medicamentelor precum şi serviciilor medicale prestate populaţiei şi înaintarea propunerilor ce se impun, a fost creat un grup de lucru, cu participarea reprezentanţilor de la instituţiile interesate.

In rezultatul studierii practicii internaţionale în acest domeniu, precum şi revizuirii cadrului normativ actual privind activitatea farmaceutică, au fost propuse modificări şi completări la cadrul normativ existent, şi anume la Legea nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente, Legea nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică şi Hotărîrea Guvernului nr. 603 din 2 iulie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind formarea preţului la medicamente, articole de uz medical şi alte produse farmaceutice. în acest sens, ţinem să menţionăm, că proiectele respective au fost prezentate Guvernului spre examinare şi aprobare.

Astfel, a fost creat un nou mecanism de formare a preţurilor la medicamente, bazat pe înregistrarea preţurilor de producător. Acest mecanism prevede crearea Catalogului Naţional de Preţuri de producător la medicamente, administrat şi gestionat de către Ministerul Sănătăţii. Implementarea acestuia va contribui esenţial la monitorizarea mai strictă a modului în care se formează costul la medicamente, se aplică adaosul comercial şi se stabilesc preţurile, reieşind din costurile reale.

Totodată, Vă comunicăm că, cercetarea cazurilor referitoare la unele taxe suplimentare percepute de unii angajaţi ai instituţiilor medicale, comportamentul acestora şi calitatea serviciilor prestate, inclusiv stabilirea volumul asistenţei medicale asigurate nu ţin de competenţa Ministerului Economiei.

Viceministru Octavian CALMIC

Ex.: A. Rău Tel.: 250-611


 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

 

str. Vasile Alecsandri 2, MD-2009, mun. Chişinău, Tel. +373 22 729907; +373 22 268818; Fax. +373 22 738781, http://www.ms.gov.md/

e-mail: office@ms.gov.md

 

18.06.10 Nr. 018/1194

La nr. 1126-730 din 08.06.2010

 

Dlui Victor Ceban

Vice-Preşedinte

AO „Justiţie pentru toţi"

Mun. Chişinău, bul Decebal nr.89, of.l

 

Ministerul Sănătăţii, cu referire la demersul nr. 1126-730 din 08.06.2010, adresată Guvernului Republicii Moldova, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova, în care este relatat, că cetăţenii se plîng, că nu au avut acces, conform poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la serviciile medicale necesare la momentul potrivit şi că sunt nevoiţi să plătească neoficial să plătească serviciile medicale, garantate de actele normative în vigoare şi, prin prezenta, comunică următoarele.

In scopul combaterii fenomenului de achitare de către pacienţi a plăţilor, neconforme actelor normative în vigoare, şi condiţionării pacienţilor, Ministerul Sănătăţii a aprobat Ordinul nr. 422 din 15.06.2010 „Cu privire la măsurile de combatere a fenomenului de achitare de către pacienţi a plăţilor, neconforme actelor normative în vigoare".(copia ordinului se anexează).

Conform ordinului nominalizat, conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice spitalelor raionale şi republicane sunt obligaţi să informeze Ministerul Sănătăţii în termen pînă la 15 iulie 2010 despre cazurile înregistrate de plăţi nelegale efectuate în instituţia subordonată, măsurile întreprinse vis a vis de cazurile date, inclusiv măsurile întreprinse în vederea realizării ordinului dat.

Cu referire la plîngerile despre preţurile exagerate la medicamente şi formarea unui mecanism funcţional a preţurilor la medicamente, Ministerul Sănătăţii comunică următoarele.

Proiectul Hotărârii Guvernului „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aprobare a preţurilor de producător la medicamente", elaborat, a fost supus procedurii de avizare şi examinare, conform prevederilor Legii nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.208-210, 2003, art.783) şi Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.777 din 27 noiembrie 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 30 noiembrie 2009).

Urmare definitivării procedurii de examinare stabilită a proiectului de Regulament cu privire la modul de aprobare a preţurilor de producător la medicamente, Ministerul Sănătăţii va asigura implementarea prevederilor Hotărârii Guvernului nominalizate.

Ministru

Vladimir HOTINEANU

Hx.Taliana Zatîc, Tel 26 8823


 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

 

ORDIN

din 15.06.2010        mun. Chişinău      Nr. 422

Cu privire la măsurile de combatere a fenomenului de achitare de către pacienţi a plaţilor, neconforme actelor normative în vigoare

In adresa Ministerului Sănătăţii a parvenit un demers de la Asociaţia obştească „Justiţie pentru toţi", adresat Guvernului, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova, în care este relatat, că cetăţenii se plîng, că nu au avut acces, conform poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la serviciile medicale necesare la momentul potrivit şi că sunt nevoiţi să plătească neoficial să plătească serviciile medicale, garantate de actele normative în vigoare (se anexează).

Ţinînd cont de faptul, că situaţii similare sînt relatate în numeroase petiţii adresate în diferite instanţe,

ORDON:

1. Conducătorilor IMSP spitale republicane/raionale, Directorului Direcţiei Sănătăţii a Consiliului mun. Chişinău, Şefului Secţiei Sănătate a Primăriei mun. Bălţi, Directorului Direcţiei Sănătăţii şi Protecţiei Sociale UTA Găgăuzia:

1) A aduce la cunoştinţa întregului colectiv subordonat demersul anexat.

2) A asigura accesul populaţiei la informaţia, privind volumul de asistenţă medicală asigurat, prin intermediul mas-media, afişarea informaţiei relevante la loc vizibil.

3) A atenţiona toţi lucrătorii medicali cu referire la responsabilitatea fiecăruia pentru acordarea asistenţei medicale calitative şi necondiţionate, sporirii accesibilităţii la servicii medicale, precum şi respectarea normelor de etică şi deontologie medicală.

4) A monitoriza permanent situaţia în instituţiile subordonate şi a întreprinde măsuri eficiente pentru depistarea cazurilor de condiţionare a plăţilor nelegale pentru prestarea serviciilor medicale.

5) A organiza controluri inopinate la locul de muncă, inclusiv anchetarea anonimă a pacienţilor, cu privire la modul de prestare a serviciilor medicale în instituţie, în special privind respectarea normelor de etică şi deontologie.

6) A aplica măsuri de sancţionare, inclusiv declararea cazurilor de condiţionare a bolnavilor la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

7) % A afişa la loc vizibil Condica de reclamaţii şi propuneri, numerele de telefoane ale administraţiei, linia verde a Ministerului Sănătăţii.

8) A informa Ministerul Sănătăţii despre cazurile înregistrate de plăţi nelegale efectuate în instituţia subordonată, măsurile întreprinse vis a vis de cazurile date, inclusiv măsurile întreprinse în vederea realizării ordinului dat în termen pînă la 15 iulie 2010.

2. Controlul executării prezentului ordin se atribuie dlui Octavian Grama, viceministru.

Ministru

Vladimir HOTINEANU

 

 

CENTRUL PENTRU COMBATEREA CRIMELOR ECONOMICE ŞI CORUPŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Direcţia Generală pentru Combaterea Crimelor Economice

MD-2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 198 Tel. 24-36-41

 

Nr. 02/22-2029 din 02 iulie 2010

 

Domnului Victor CEBAN,

vice-preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Justiţie pentru Toţi"

 

Stimate domnule Ceban,

Centrul a examinat demersul Dumneavoastră referitor la problemele  existente pe piaţa farmaceutică şi în sfera prestării serviciilor medicale de către personalul instituţiilor medico-sanitare publice din ţară şi vă informează următoarele.

Ca urmare a spectrului de măsuri întreprinse au fost înaintate un şir de propuneri legislative menite să micşoreze preţurile la medicamente. Printre aceste menţionăm modificările operate la Hotărîrea Guvernului nr. 85 din 25.01.2006 cu privire la implementarea Sistemului Informaţional Automatizat „Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor" şi la Hotărîrea Guvernului nr. 603 din 02.07.1997 privind aprobarea „Regulamentului privind formarea preţurilor la medicamente, articole de uz medical şi alte produse farmaceutice", prin care a fost suspendată aplicarea asupra medicamentelor a etichetelor cu fişie latentă, costul cărora se estima la suma de la 28 - 43 bani fiecare. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor respective, şi anume adoptarea Hotărîrii Guvernului nr. 491 din 14.06.2010 (publicat în Monitorul Oficial din 18.06.2010), majoritatea depozitelor farmaceutice au micşorat preţurile la medicamente de la 5 la 14%. Micşorările respective vor fi simţite de populaţia republicii imediat după epuizarea stocurilor de medicamente din unităţile farmaceutice (farmaciile), adică începînd cu luna iulie 2010.

Totodată, a fost evidenţiată şi anihilată o schemă vicioasă care pe parcurs a mai mulţi ani permitea legal importul şi plasarea pe piaţa a produselor farmaceutice la preţuri exagerate. Ca rezultat, în scopul implementării unui mecanism de control din partea statului asupra formării preţurilor la medicamente, după efectuarea unor studii şi analize comparative cu ţările Uniunii Europene, Centrul a intervenit cu propunerea instituirii Biroului de monitorizare a preţurilor la medicamente pe lîngă Ministerul Sănătăţii. Ca rezultat, la 22.06.2010 Guvernul Republicii Moldova a adoptat Regulamentul cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente, care a fost publicat în Monitorul Oficial la 25.06.2010. Conform noului mecanism, toţi producătorii de medicamente sau reprezentanţii oficiali ai acestora vor fi obligaţi să înregistreze la birou, la finele fiecărui an preţul la medicamentul preconizat de a fi plasat pe piaţa farmaceutică a Republicii Moldova, care va fi valabil timp de un an (tară schimbări). In baza unor calcule preliminare efectuate, odată cu implementarea procedurii noi se prognozează la începutul anului 2011, o scădere esenţială a preţurilor la medicamente, ca urmare a înregistrării acestora în anul precedent.

Referitor la informaţia prezentată de Dumneavoastră în vederea comiterii actelor de corupţie de personalul medical al instituţiilor medico-sanitare publice, vă comunicăm că Centrul în permanenţă monitorizează şi reacţionează prompt în sfera respectivă şi solicită respectuos să ne informaţi imediat la linia fierbinte (tel. 257-257) în cazul în care deţineţi date concrete referitor la extorcarea de la pacienţi a mijloacelor băneşti. Informaţia dată este necesară pentru a fi întreprinse măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Totodată, vă informăm că Centrul este exclusiv orientat întru relevarea actelor de corupţie şi delictelor în domeniul ocrotirii sănătăţii unde sunt implicaţi funcţionari de rang înalt.

 

Cu respect,

director al D.G.C.C.E.

Iurie CIORBA

Ex.: Eremei Priseajniuc

Tel.: 257-272



Puneţi întrebarea Dvs
Introduceţi codul din imagine
Vă rugăm, fiţi tactici pentru a evita blocarea accesului pe site

Introduceţi numele dvs.

prenumele

şi profesia


Comentarii
 
Priviţi de asemenea

Reportaj foto