 Curatenia oraselor si mai ales a mediului in care traim este parte a calitatii vietii noastre. Mentinerea curateniei drumurilor publice si nu numai este o conditie a siguranţei traficului pe de o parte, si pe de alta parte imbunatateste imaginea oraselor si chiar a tarii noastre. Curatenia oraselor nu ar trebui sa depinda numai de firmele de salubrizare sau de autoritati, ci si de cetatenii acestora. Daca ai o locuinta, acolo vrand nevrand faci curat. Asa ar trebui sa faci si cu orasul tau, iar daca nu, macar sa mentii curatenia facuta de altii.
 Stim cu totii ca fiecare din noi atunci cind face cunostinta cu cuvintele se intreaba ce inseamna "asta" sau "cealalta". Este foarte probabil sa va fi intrebat la u moment dat si ce inseamna uniforma, iata noi va dam raspunsul.Uniforma este un tip de imbracaminte menita sa distinga membrii anumitor institutii sau mai ales a anumitor scoli.De ce la inceputul fiecarui an scolar apare in discutie controversata uniforma scolara care este intens dezbatuta de catre conducerea scolilor cat si de parinti si mai ales de elevi?
 Criminalitatea - fenomen alarmant al lumii contemporane, datorită intensităţii şi extinderii cu care se manifestă, nu este doar un epifenomen al societăţii umane de astăzi, ci constituie o trăsătură a acesteia, avându-se în vedere configuraţia fiecărei epoci. Desemnând ansamblul încălcărilor normelor sociale sancţionate penal săvârşite de minori, delicvenţa juvenilă constituie un fenomen social complex şi grav prin consecinţele sale negative, nu numai pentru societate, dar şi pentru destinul minorului.
 În ziua de azi, aproximativ una din patru tinere fete suferă un abuz sexual, fiind victima unei molestări, unui viol sau a unui incest. Toate victimele suferă o traumă semnificativă, care poate fi vindecată doar prin tratament medical adecvat şi prin intervenţia autorităţilor legale. Deseori, dezgustul faţă de cel care a comis abuzul se însoţeşte de un sentiment de frică intensă. În rezolvarea acestor cazuri, cu o mare încărcătură emoţională, medicii, avocaţii şi serviciile de asistenţă socială trebuie să conlucreze pentru colectarea datelor şi pentru rezolvarea cazurilor. Scopul este de a asigura revenirea victimei la o stare de normalitate, dar, în acelaşi timp, de a identifica şi a pedepsi pe cel care a comis abuzul, protejând astfel victima şi întreaga comunitate.
 Zilele libere de sărbători i-au scos pe moldoveni din case, la mici şi grătare. Au lăsat în urma lor gunoaie, asta deşi containerele erau la câţiva paşi distanţă. Chiar dacă poliţiştii comunitari sunt mereu în patrulare, oamenii continuă să lase mizeriile la întâmplare. Chiar dacă autorităţile spun că populaţia este mai educată, mizeriile încă "tronează" la marginea pădurilor de lângă oraşe. Şi asta în condiţiile în care sezonul grătarelor abia a început.
 Peste o sută de mii de maşini înmatriculate în Bulgaria si Lituania circulă pe şoselele din Moldova, potrivit estimărilor Poliţiei Rutiere. Pentru a face faţă creşterii numărului de maşini luate din Bulgaria, Poliţia Rutieră a început să lucreze la o bază de date cu aceste autovehicule. Sute de maşini cu numere din Bulgaria si Lituania, controlate de agenţii de circulaţie moldoveni aveau probleme majore de ordin tehnic, dar şi documente în neregulă.
|