Asociaţia obştească
 
Te ajută să-ţi cunoşti drepturile
Îţi oferă consultaţii juridice gratuite
Susţine tinerii si persoanele social-vulnerabile
Ro
 Libertatea înseamnă să fim responsabili pentru noi înşine
       

Târgul ONG-urilor la Chişinău


A treia ediţia a Târgului ONG-urilor cu genericul "Cunoaşte ONG-ul care te reprezintă!" va avea loc la Chişinău pe 23 septembrie 2011. Cu această ocazie, Vă invităm să participaţila Târg pentru a vă face cunoscută activitatea şi a comunica direct cu potenţialii beneficiari ai Dumneavoastră. Evenimentul se va desfăşura în centrul capitaliei, lângă Arca de Triumf, între orele 11:00 şi 15:00.

Târgul ONG-urilor este un eveniment cu scop informaţional unde organizaţiile neguvernamentale au posibilitatea să vorbească cetăţenilor despre activităţile acestora, să încurajeze activităţilor filantropice, de voluntariat şi participarea publică prin atragerea atenţiei asupra potenţialului organizaţiilor societăţii civile. În cadrul evenimentului, o să aveţi posibilitatea să desfăşuraţi activităţi interactive, ateliere, demonstraţii, astfel încât să le fie mai interesant trecătorilor etc.

ONG-urile care doresc să participe la acest eveniment sunt rugate să se înregistreze până în data de 16 septembrie 2011, ora 18:00, expediind numele organizaţiei şi datele persoanei de contact la emailul ogalusca@parc.md. Mai multe informaţii puteţi afla contactând-o pe Olesea Galuşca la tel. 022 855151, mob. 079994430.

Agenţia Parc Communications va oferi suport tehnic şi logistic (amenajarea corturilor, invitarea jurnaliştilor, promovarea evenimentului etc.).

Târgul ONG-urilor este posibil graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP).

 

Sursa: http://www.civic.md/



Puneţi întrebarea Dvs
Introduceţi codul din imagine
Vă rugăm, fiţi tactici pentru a evita blocarea accesului pe site

Introduceţi numele dvs.

prenumele

şi profesia


Comentarii